In perioada 11-16 Iulie a avut loc la Campul Romanesc un eveniment important din cadrul activitatilor culturale organizate de Asociatia Culturala Romana-Hamilton: Saptamana Culturala a Campului Romanesc. Acest eveniment imbina foarte armonios trecutul, reprezentat de putinii veterani care au mai ramas, si prezentul format din noii veniti care, cu curiozitate si bucurie participa la acest eveniment cultural. In prezent, Saptamina Culturala de la Campul Romanesc continua sa atraga noi participanti.
Anul acesta, ca in fiecare an, seara de seara au fost conferinte cu teme variate. Programul de conferinte din acest an a cuprins tematici de un interes deosebit pentru toate generatiile. Saptamana Culturala a Campului Romanasesc, editia 2011 a fost un adevarat maraton cultural si a constituit un succes cultural deosebit.
Au fost foarte multi tineri conferentiari, Academicieni, Doctoranzi, Profesori, Scriitori, Poeti, Ziaristi etc. Programul de conferinte, prin subiectele prezentate si nivelul deosebit de documentare si expunere, a constituit o placere pentru cei care au fost prezenti la aceste serate minunate.
Multumim Parintelui Dr. Dumitru Ichim pentru slujbele de Utrenie, Sfanta Liturghie si Vecernie tinute in timpul saptamanii, precum si pentru munca depusa pentru pregatirea si participarea la program ca Director al Saptamanii Culturale a Campului Romanesc. Multumim conferentiarilor pentru pregatirea lucrarilor si expunerile dansilor precum si moderatorilor care ne-au delectat in timpul saptamanii. Ii prezentam in ordinea in care au conferentiat:
Luni a fost seara in care s-au lansat si prezntat foarte multe carti.
Prof. Univ. Dr. Florea Firan. critic si istoric literar, publicist si editor al revistei „Scriisul Romanesc” Craiova.
Scriitoarea Carmen Firan din New York a facut o antologie a emigratiei romanesti inainte si dupa Decembrie 1989.
Poetul Dr. Adrian Sangeorzan ne-a delectat citind cateva poezii din propriul volum recent publicat ”Povestirile unui Doctor de Femei si Anatomia Lumii”.
Poetul Ion Secarceanu a facut o prezentare despre cei mai cunoscuti scriitori canadieni si a recitat cateva poezii noi, nepublicate inca dar care vor face parte din noul volum care este in lucru.
Marti a fost o seara dedicata in exclusivitate binecunoscutului regizor de filme dar si cercetator in Istoria Dacilor, Prof. Timotei Ursu din New York. Domnia sa a prezentat cartea "KOGAION-Studii Multidisciplinare la Sanctuarele Dacice din Muntii Orastiei". Conferinta a fost de exceptie, prezentata in Power Point cu foarte multe imagini si detalii. Seara tirziu s-a vizionat filmul ”DECOLAREA” regizat de Timotei Ursu, in urma cu 40 de ani.
Miercuri dimineata a avut loc o masa rotunda pe tema “Basarabia – ieri, azi si maine”; au participat Prof.Paul Leu, Kenmore, Washington ( '' 70 de ani de la declansarea razboiului de eliberare a Basarabiei si Bucovinei''), Boris Leu Vasiliev (Republica Moldova), Florin Carlan (New York), Jacob Cazacu (Republica Moldova), Seara au conferentiat: Florin Carlan presedintele Fundatiei ”Grigore Vieru” din New York cu tema „”Aspecte Inedite din viata poetului Grigore Vieru”. Sandu Sindile critic de artă, Kitchener a prezentat o lucrare despre “Brancusi si contemporanii sai” lucrare foarte documentata si foarte bine prezentata. Tot miercuri seara, Cenaclul Literar "Florica Batu-Ichim" din Kitchener, ne-a delectat cu recitaluri de poezie si proza: Cevi Vasilescu, Maria Sava, Prof. Constantin Teodoresu, Alexandru Tomescu, Constantin Groza. Seara s-a incheiat cu conferinta tinuta de Julian Th. Ichim: “Memoria colectiva a unui neam si neantizarea ei - Analizarea cazului Dracula”.
Joi dimineata s-a facut o vizita la muzeul ''Homer Watson'' si la Biserica Sf.Ioan Botezatorul din Kitchener. Seara de joi a fost dedicata in exclusivitate fratilor Basarabeni si a inceput prin conferinta Academicianului Nicolae Dabija din Republica Moldova cu tema “Basarabia 20 de ani de reromanizare”. Scriitorul Jacob Cazacu din Rep. Moldova a conferentiat depre situatia din Basarabia avand tema “Lectii de istorie din Basarabia dinainte si dupa 1990” .Dinsul a accentuat fapul ca cetatenii Republicii Moldova sunt de fapt romani ai celeilalte parti a Moldovei care este cunoscuta ca Basarabia nu ca Republica Moldova, denumire data de fostul stapan, URSS.
Scriitorul Boris Leu Vasiliev a prezentat cartea “Stalin mi-a furat copilaria”, o carte auto-biografica in care se prezinta aspecte ale adevaratei istorii a Romanilor de dincolo de Prut. Un alt conferentiar din Basarabia a fost Lia Popovici, presedinta Asociatiei Basarabenilor din Toronto. Lia Popovici a avut o conferinta foarte interesanta, bine documentata si o prezentare de exceptie. Tema conferintei a fost “Unitatea Spiritualitatii Romanesti”.
Ziua de Vineri a fost marcata de participarea unor invitati din Ungaria si SUA. Seara a inceput cu conferinta Pr. Prof. Dr. Theodor Damian poet si redactor al revistei “Lumina Lina” din New York. Tema conferintei a fost “Dimensiunea Spirituala a Viitoarei Noastre Identitati” o lucrare de o adanca analiza spirituala a existentei lumii crestine.
Grigore Culian, ziarist si publicistul ziarului “New York Magazin” din New York a prezentat o conferinta cu tema “Romania cu si fara Basescu”. Conferinta dinsului a provocat mai multe interventii cu intrebari si comentarii la adresa opiniilor expuse de ziarist. O prezenta de ultimul moment a fost Dl. Virgil Gabriel Paun consilier juridic, Romania. Domnia sa a facut o prezentare a situatiei din Romania si a situatiei actuale a Partidului National Taranesc-Crestind Democrat al carui menbru este si a inmanat participantilor “Carticica de Suflet a Taranistului de Pretutindeni”.
Invitatul din Ungaria, Peter Hersics cercetator in domeniul “Microwave Video Technology” a incheiat seara cu o comunicare stiintifica despre “Metodele de detectare a bacteriilor si virusilor din corpul uman”. Conferintele de vineri seara au antrenat foarte mult audienta prin tematicile variate care au fost prezentate. In fiecare seara discutiile pe marginea conferintelor s-au prelungit pina dupa miezul noptii, de multe ori reluandu-se dimineata dupa micul dejun.
Ziua de Sambata a fost o zi dedicata Cenaclului “Nica Petre” care a prezentat un itinerar liric intitulat ''Aleea Scriitorilor de la Câmpul Românesc'', A fost un spectacol literar-muzical de exceptie in aer liber la umbra copacilor seculari, alaturi de bustul lui Mihai Eminescu cioplit in marmura de Nica Petre. Moderatorul intalnirii de Sambata, Dumitru Puiu Popescu, editorul ziarului Observatorul a adus un special omagiu celor care au relizat, intretinut si continuat manifestarile culturale de la Campul Romanesc. Fondatorilor, invitati special la aceasta manifestare, intreaga asistenta le-a multumit si le-a urat sanatate.
Mihaela Moisin, trustee al Campului Romanesc, a facut o scurta istorie, in date si fapte. a celor care au trecut pe la Campul Romanesc de la Hamilton , in lunga sa istorie de peste 50 de ani.
Spectacolul a durat peste trei ore in care Corul Atheneum (dirijor Dan Petrescu) a prezentat cantece pe versuri de Mihai Eminescu. Grupul Folk, Mihai Colceriu si Dan Predescu au incintat publicul cu slagare celebre, Sorin Olaru, scriitor din Michigan, poetul George Filip din Montral, poeul si eseistul Nicolaie Dabija au citit din cartile lansate la acest eveniment. Dupa terminarea acestui spectacol de exceptie, in sala Mare a Centrului Cultural Nae Ionescu a avut loc Banchetul de inchdere. Bine cunoscuta interpreta de muzica populara romanesca Lia Lungu din New York a sustinut un program artistic special, intitulat “Vechile Traditii Daco Valahe: Sanzienele”; a fost acompaniata la fluier de Dr. Cristian Rachitan ,veniti special de la New York pentru acest eveniment.
Un alt bine cunoscut solist vocal din Basarabia, Radu Dolgan, ne-a incantat cu slagare din repertoriul personal. Pe tot parcursul Saptamanii Culturale am avut bucuria sa gazduim o expozitie de exceptie a pictorului Doru Cioata. A fost o saptamana plina de succes si bucurie pentru toti participantii dar si o saptamana de munca deosebita. Aducem multumiri tuturor celor care au ajutat la buna desfasurare a activitatilor ce au sustinut programul de conferinte si la pregatirea si desfasurarea banchetului.
Multumim celor care au facut donatii si au ajuta la servirea meselor pe pacursul Saptamanii: Fam. Olivia si Alexandru Colceriu, Fam. Camelia si Nelu Gherghina, Mihaela Moisin si Florin Sandulescu, Nela Cornea, Fam. Emilia si Dumitru Rachitan si Dna Ileana Tanase din Tr-Severin venita in vizita din Romania.
Multumim Dl. Pastor Ioan, administratorul Campului Romanesc, pentru gazduirea celor care au venit din SUA. Ne-am despartit cu convingerea ca aceast maraton cultural de la Campul Romanesc nu va fi uitat prea curind si ca anul viitor vom fi din nou impreuna. In curind pe site-ul www.campulromanesc.ca , pentru cei care nu au putut lua parte la eveniment, vom afisa citeva din conferintele prezentate in decursul Saptamanii.
Mentionam ca aceasta actiune culturala a fost organizata, sustinuta si promovata in exclusivitate de membrii Asociatiei Culturale Romane - Hamilton.
Motto: Putin câte putin, cu timpul devine munte (proverb indonezian)
În perioada 12-16 iulie 2010, timp de cinci zile consecutive, a avut loc ceea ce se poate numi „Săptămâna intelectuală” din cadrul săptămânii anuale de la Câmpul Românesc din Hamilton. Astfel, timp de cinci seri la rând, de luni până vineri, preoti, profesori, ziaristi, scriitori, poeti, si alte categorii de intelectuali, au fost prezenti si au vorbit celor dornici să-i asculte.
Iată mai jos, foarte pe scurt, un mic rezumat a ceea ce s-a spus si s-a prezentat în cadrul acestor seri de invitatie la gândire si cunoastere a culturii noastre, atât cultura noastră natională cât si cultura noastră generală.
Luni, 12 iulie 2010
După cuvântul de deschidere si urarea de „Bun venit” rostită de moderatorul săptămânii, Dl. Prof. Sebastian Doreanu din Colorado, seria serilor de conferinte a fost lansată de Dl. Sandu Sindile, critic de artă din Kitchener, ON, care ne-a vorbit despre „Postimpresionism în pictura si literatura română”. Desi extrem de interesante puntile si legăturile pe care conferentiarul le-a văzut si le-a făcut între pictură si literatură, textul conferintei nu a fost făcut public si, din cîte stiu, nu s-a publicat nicăieri. Ca si aceasta, multe din cuvântările tinute la Hamilton nu s-au reprodus si nu s-au înregistrat, însemnând o mare pierdere pentru cultura română din Canada si America.
Un moment atractiv al serii si al întregii săptămâni l-a constituit „Cenaclul literar Nică Petre la 15 ani”, animat si prezentat de Dl. Dumitru Popescu din Toronto,directorul ziarului „Observatorul”. Domnia sa ne-a arătat tuturor mai multe fotografii si diapozitive din opera si viata celui care a fost Nică Petre, si a cenaclului literar care îi poartă numele. Desi o mică parte sunt disponibile pe situl ziarului mentionat mai sus, nu toate fotografiile si diapozitivele au fost făcute public. Tare mult as dori să le mai văd încă o dată si să le pot arăta si celor care, din motive bine justificate, nu au putut lua parte la această conferintă si nu au putut fi prezenti la câmp în perioada respectivă.
Un frumos si încântător moment poetic al serii si al săptămânii l-a constituit lansarea volumului „Poezii pe frunze de artar – Jurnal liric canadian” al poetului si scriitorului român din Toronto, Dl. Ion Segărceanu. La sfârsitul serii, după terminarea programului de conferinte, poetul a oferit autografe celor care s-au ostenit si au cumpărat tomul de poezii al domniei sale. Ca unul care l-am cumpărat, după ce am ajuns acasă, si după ce am citit toate poeziile din volum, pot spune că poetul Ion Segărceanu este un adevărat si talentat rapsod al sentimentelor românesti, atât a sentimentelor pe care le avem în, si pentru, patria mumă, cât si cele pe care le trăim si le simtim prin străinătăti. Multe din caracteristicile folclorului si culturii noastre se găsesc, si regăsesc, în paginile scrise (sau frunzele) volumului de poezii : doina, forma populară, cântecul de leagăn, etc.
Ultima conferintă a serii a fost tinută de Părintele Lucian Puscariu din Hamilton, ON, domnia sa vorbindu-ne despre „Limba românească văzută ca o limbă îngerească”. În cadrul cuvântării sale, conferentiarul ne-a explicat originea si interpretarea mai multor cuvinte de nuantă crestină si din vocabularul bisericesc. Desi ele, cuvintele, au fost mult mai multe, merită să amintim câteva : jertfă, aliluia, bogda-proste, pomană, parastas, etc.
Marti, 13 iulie 2010
Invitat de la New York, SUA, Părintele Profesor Doctor Theodor Damian, Directorul revistei „Lumină lină / Gracious Light”, a prezentat o conferintă cu titlul : „Valori teologico-filozofice în poezia lui Mihai Crama”. Desi nu ni s-au adus volume de poezii ale poetului Mihai Crama, pe numele său adevărat Eugen Enăchescu, cu toate acestea, „cărturarul de la New York”, ne-a adus mai multe cărti si volume, fie scrise de el, fie realizate în cadrul cenaclului „Mihai Eminescu” pe care îl conduce.
O prezentare si o viziune de ansamblu a celor identificati ca fiind „Emigrantii români din ultimul deceniu” ne-a fost oferită de Doamna Magdalena Manea din Toronto, Directoarea ziarului „Acasă”. Având ca sursă sigură si incontestabilă Biroul de Statistici din Canada, ziarista ne-a dovedit cu cifre si dovezi credibile „cam cum stau lucrurile”, atât în ceea ce-i priveste pe cei veniti în ultimii 10 ani, cât si pe ceilalti veniti mai înainte.
Din ultima conferintă de marti seara am învătat cu totii „legea gravitatiei americane” care spune că : „Oricât de mult ar cădea dolarul american, apleacă-te si ridică-(te/l) !” Astfel, Domnul Constantin Groza, cu solide cunostinte în materie de economie si finante, ne-a vorbit despre „Criza economică în România si Canada”, domnia sa încurajîndu-ne să nu disperăm căci până la urmă lucrurile vor intra pe făgasul lor normal, atât în România cât si-n Canada.
Miercuri, 14 iulie 2010
Directorul Săptămânii Câmpului Românesc, Părintele Doctor Dumitru Ichim, a tinut să ne reamintească motivele si determinarea Bisericii Ortodoxe Române de a-l sfinti pe Măria Sa Stefan cel Mare. Răspunzând la întrebarea : „De ce Stefan cel Mare a fost si sfânt?” părintele ne-a arătat, rând pe rând, toate argumentele teologice de sfintire a unui bun crestin si, mai ales, care au fost acele virtuti si mari merite pentru care voievodul si domnitorul a fost recunoscut ca sfânt de către biserica noastră natională care l-a asezat în calendarul ei la loc de mare cinste în data de 2 iulie.
Un scurt moment de poezie si proză ne-a fost oferit de Cenaclul literar „Muntele Măslinilor” din Kitchener. Tot de-acolo, si tot în aceeasi seară, ne-a vorbit si tânărul Julian Ichim, unul din „eroii” si participantii la mitingurile din vara aceasta care au avut loc la Toronto cu ocazia marelui simpozion international. Făcând o scurtă legătură între „G20 si suveranitatea României”, tânărul înflăcărat, proaspăt iesit din arest în urma arestărilor abuzive de la manifestatiile din Toronto, a încercat să ne facă să-i întelegem punctul de vedere si de ce trebuie să ne (su/o)punem mondializării...
Plâng, dar nu mă plâng... a tinut să ne spună si să ne încurajeze sus si tare scriitorul Iacob Cazacu – Istrate din Republica Moldova care ne-a vorbit despre : „Pericolul accentuării moldovenismului primitiv în afara României”.
Joi, 15 iulie 2010
Una dintre serile mult asteptate ale săptămânii a constituit-o seara zilei de joi în care ne-au vorbit „două tinere sperante”. Dacă cu ani si zeci de ani în urmă, aici, la Hamilton, veneau si ne vorbeau adevărati oameni cu convingeri de dreapta, iată că, încet, încet, (re)apare lumina din capătul tunelului. Asa cum spunea si recunostea Petre Tutea, neamul românesc a fost si este o sursă inepuizabilă de buni si bravi intelectuali crestini. Asa a fost si este cazul celor care au tinut flacăra săptămânii culturale de la Hamilton, dar si a celor trei care s-au prezentat în fata noastră în aceea zi. Aflat pentru prima oară la Câmpul Românesc, doctorantul în stiinte politice de la Universitatea din Ottawa, domnul Alexandru Racu, în vârstă de 28 de ani, unul din tinerii redactori ai revistei „Rost” din România (www.rostonline.org), a impresionat auditoriul prin tinuta si amploarea sa, dar si prin continutul conferintei cu titlul : „Crestinismul si ideologiile politice moderne”. Desi multi, mai ales intelectualii occidentali de stânga, neagă si atacă cât pot de tare crestinismul, din fericire pentru noi si pentru cultura noastră, iată că mai sunt si unii tineri intelectuali care totusi înteleg anumite realităti si care îsi dau seama de valorile eterne si incontestabile ale unei politici situate „mai la dreapta (nitel)”, mai spre dreapta credintă. Textul conferintei Domnului Racu se poate găsi pe situl revistei „Rost” sau pe situl revistei „Convorbiri literare”.
Cu titlul „Nae Ionescu în Tară si în Exil”, domnul profesor Sebastian Doreanu din Denver, SUA, Directorul ziarului „Gândacul de Colorado”, l-a (re)adus în fata noastră pe unul dintre adevăratii mentori ai românismului în secolul 20, profesorul Nae Ionescu. Ca si Socrate, filozoful român n-a apucat să-si scrie opera, ea fiind de cele mai multe ori, scrisă si transmisă de către ucenicii maestrului. Textul conferintei extrem de interesante se poate găsi pe website-ul ziarului „Observatorul” (www.observatorul.com) sau pe website-ul revistei „Permanente” (www.fgmanu.net), cotidianul Miscării Legionare din România.
Într-un veritabil pelerinaj televizat ne-a dus Domnul Raul Dudnic, Directorul ziarului „Jurnalul Românesc” si realizator TV la postul „Noi Românii” din Toronto, care ne-a plimbat si ne-a perindat „Pe urmele primilor crestini – Israel si Iordania” în timpul filmului documentar realizat de domnia sa.
Vineri, 16 iulie 2010
În aceeasi zi, dis de dimineată, „părintele capelan” al Câmpului Românesc, a slujit la sfînta liturghie pentru cei prezenti si dornici să aibă si o slujbă religioasă în timpul preocupărilor si lucrărilor săptămânii. O altă vizită mult asteptată la câmp a fost si vizita Domnului Mircea Platon, doctorant la „Ohio State University” care a venit pentru prima oară aici si care a vorbit „Despre normalitate”, arătându-ne că nu tot ceea ce noi vedem astăzi cu ochii nostri este normal să fie asa. Dimpotrivă… Tânărul colaborator al mai multor reviste de dreapta din România, si autorul mai multor cărti de filozofie teologică, ne-a reamintit că la fiecare etapă si generatie „crestinismul se împrospătează”. Iar referitor la clasa politică care conduce astăzi destinele tării noastre, domnia sa ne-a asigurat că „elita (politică) de astăzi este urmasa nomenclaturii de ieri”.
Tot despre clasa politică, si tot în aceeasi directie a vorbit si Domnul Grigore Culianu de la New York, SUA. Binecunoscut pentru lipsa lui de milă în ceea ce-i priveste pe politicienii damboviteni, si de data aceasta Directorul ziarului „New York Magazin” i-a atacat si i-a criticat, pe bună dreptate de altfel, pe „cârmacii tării” în discursul său intitulat „Situatia politică a României după alegerile prezidentiale”, avându-l ca primă tintă pe presedintele Traian Băsescu. De retinut cel putin faptul că : „Băsescu face parte dintr-un sistem care jefuieste prin rotatie de 20 de ani” ; „Nimeni nu va câstiga fiind în război cu presa” ; „Biserica Română este (încă) o biserică politizată”, etc.
Seria conferintelor s-a încheiat cu lansarea cărtii „Mitică si Fiara” scrisă de Tudor Zanetti, dar corectată, finalizată si lansată de Dl. Andrei Ionescu Zanetti din Syracuse, New York, Statele Unite. Asa cum în urmă cu mai bine de 40 de ani s-a început traditionala Săptămână a Câmpului Românesc „si” cu scopul de a condamna comunismul, lansarea cărtii a încheiat săptămâna cu o nouă pagină de istorie care poate servi la condamnarea comunismului, condamnare ce încă nu a avut loc, nici la noi în tară, dar nici la scară mondială.
Cuvânt de încheiere
În cuvântul de început am citat un vechi proverb indonezian, proverb care cred că rezumă foarte bine grăuntele însământat an de an la Câmpul Românesc din Hamilton. An de an, vorbitor de vorbitor, conferintă de conferintă, activitatea tinută la Hamilton a devenit un adevărat focar de cultură si viată (socială si intelectuală) românească pe teritoriul nord-american. Putin câte putin, bob cu bob, de la un ziar la altul, si de la om la om, iată că Asociatia Culturală Română din Hamilton organizează cea mai veche, cea mare si mai frumoasă activitate si preocupare intelectuală românească din Canada.
Marian Costache - Montreal, Quebec
Dacă vrem să vorbim de spiritualitate şi identitate, mai întâi trebuie să ne ducem la vechea şi nerăspunsa întrebare: Cine suntem noi? Ce este omul? Este omul doar un animal social cum zicea Aristotel, sau mai mult decât atât? Cât de mult dincolo de aceasta?
Dacă ne uităm bine la mersul lumii observăm că ceea ce numim evoluţie, progres, este de fapt involuţie, regres. Crize de tot felul, individualism, rasism, naţionalism, indiferentism, exploatare, persecuţie, desintegrare, alienare, iată câteva din caracteristicile evidente ale lumii moderne. Dar lumea o formăm noi. Si s-ar părea că noi, oamenii, suntem într-un proces de continuă cădere-decădere. Iluzia progresului vine de aici: căzând, cazi înainte, nu înapoi. Căderea, pentru că are loc înainte, e crezută progres. De fapt acest "înainte" nu este altceva decât o avansare înspre fundul abisului. Si pentru că fundul prăpastiei încă nu se vede, şi pentru că vederea ne este scurtă, şi vedem doar la un pas în faţa noastră, numim această alergare în jos, evoluţie; numai în cazul în care o să începem să vedem "fundul adâncului" - cum zice o cântare bisericească - atunci poate vom realiza realitatea. Dar va mai fi oare vreo posibilitate de scăpare, de evitare a impactului strivitor cu fundul abisului?
De aceea spunem că dacă noi suntem cei care formăm lumea, iar lumea merge rău, înseamnă că noi mergem rău. Mersul nostru este însă unul conştient şi deliberat. Mergem aşa pentru că aşa gândim. Un mod de a înţelege lumea şi viaţa generează un mod de a fi în lume. Aici se vede încă o dată relevanţa unei anumite definiţii pe care Sf. Părinţi au dat-o păcatului; dincolo de clasica definiţie care zice că păcatul este călcarea voii lui Dumnezeu cu ştiinţă şi voinţă, cealaltă definiţie zice că păcatul este o eroare de gândire. Este o interpretare greşită a realităţii. O mispercepţie a ei.
Cum gândim aşa trăim. Rău gândim, rău trăim. Si dacă lumea şi viaţa nu merg aşa cum trebuie, asta înseamnă că filosofia, concepţia noastră despre lume şi viaţă trebuie schimbată. Dar schimbarea unui mod de a gândi, schimbă persoana. Modul de a gândi şi apoi de a fi defineşte identitatea persoanei, înnoieşte dimensiunea spirituală a persoanei; aceasta este o convertire, o schimbare de vederi, deci de direcţie.
Aşadar lumea poate fi înţeleasă prin om, omul prin modul său de a fi, acesta prin modul de a gândi, iar modul de a gândi, care contribuie decisiv la formarea identităţii este o alegere conştientă şi deliberată a omului. De aceea se spune că noi credem ceea ce vrem să credem; important de remarcat este însă că ceea ce credem, devenim. Cu alte cuvinte, fii atent în cine sau ce crezi, cum crezi, căci ceea ce crezi aceea devii. Credinţă greşită, viaţă irosită; filosofie, mentalitate falsă, viaţă eşuată. Care este însă criteriul suprem care ne garantează sută la sută adevărata filosofie, adevărata credinţă? Mare întrebare! Neteologic vorbind, gândirea critică trebuie să joace aici un rol decisiv. Teologic vorbind, trebuie să ne ducem la credinţă şi rugăciune. Privind însă la filosofia lumii şi la mersul ei, trebuie să facem o legătură între acestea. Pentru a schimba lucrurile, a le îndrepta în direcţia cea bună, trebuie ca filosofia să fie revizuită şi eventual schimbată. Si schimbarea începe cu omul. Aşadar dacă identitatea noastră prezentă este lipsită de o dimensiune autentic spirituală, adică dacă nu are de a face cu Sf.Duh, dacă nu e centrată pe Sf. Duh, dacă viaţa noastră nu este pnevmatocentrică, atunci nu există viitor pentru noi (în sensul bun al cuvântului). Pentru un viitor adecvat măreţiei şi frumuseţii fiinţei umane este necesară o nouă identitate a noastră bazată pe spiritualitate, pe experienţa Sf. Duh în viaţa de zi cu zi. Acolo unde filosofia a eşuat, teologia rămâne singura speranţă; unde raţiunea şi-a dovedit limitele şi slăbiciunea, credinţa trebuie să se înfiinţeze.
* * *
Din punct de vedere teologic (şi aceasta este perspectiva pe care o abordez) o astfel de înnoire nu se poate produce decât în Biserică. In această acţiune omul are nevoie de Dumnezeu. Singur, a încercat bazat pe raţionalismul secular, şi cum am menţionat, omul acum, în multe privinţe, îşi contemplă propriul său eşec. Eşec existenţial, datorat vidului existenţial cum îl numeşte V. Frankl (The Will to Meaning [Voinţa de sens], New American Library, New York, 1969, p. 45), vid pe care omul nu l-a mai putut umple odată ce L-a scos pe Dumnezeu din sufletul său. Dacă e nevoie deci de Dumnezeu, atunci Biserica este locul de întâlnire. Hristos ni-L aduce pe Dumnezeu, ni-L face accesibil pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt, în Biserică. Intrucât spiritualitatea reprezintă dimensiunea fundamentală a necesarei noastre viitoare identităţi, experienţa Duhului Sfânt nu poate fi realizată în afara Bisericii. Biserica ia fiinţă la coborârea Duhului Sfânt, Duhul Sfânt, Duhul lui Hristos este viaţa Bisericii care la rândul ei este o permanentă Cincizecime, o generoasă disponibilitate a Duhului la nivelul omului în vederea participării acestuia la viaţa divină, fapt care nu este altceva decât schimbarea identităţii, ce duce la îndumnezeire. In sensul acesta Părintele Stăniloae zice că schimbarea se realizează prin faptul că Duhul Sfânt face în mod continuu în Biserică descoperirea lui Dumnezeu în Hristos, eficientă pentru noi (Dumitru Stăniloae, Experienţa lui Dumnezeu, în limba engleză, Holy Cross Orthodox Press, Brookline, MA 1994, p. 39).
Biserica, în calitate de eveniment Hristocentric şi pnevmatocentric, spiritual, devine pentru om un izvor de vindecare şi de putere transformatoare. Pentru ca aceasta să aibă loc însă, este nevoie de disponibilitatea omului spre Duhul Sfânt, de deschiderea spre El, mai mult, de dorinţa de a dobândi Duh Sfânt.
Sf. Serafim de Sarov accentuează nevoia ca omul să primească cât mai mult Duh Sfânt, adică să fie tot mai adânc imers în experienţa Duhului. Pentru a-şi schimba identitatea, din seculară în spirituală, omul deci trebuie să fie un cerşetor de Duh, întocmai aşa cum o presupune cuvântul grec "ptochos" din expresia "sărac cu duhul" din prima fericire rostită de Mântuitorul în predica Sa de pe munte (Matei 5,3): "Fericiţi cei săraci cu Duhul că acelora este Impărăţia cerurilor." Intr-adevăr, aici "sărac cu duhul" nu înseamnă nicidecum ignorant, arierat mintal, şi nici chiar atitudine smerită (aceasta este implicită); "sărac cu duhul" înseamnă, cum o zice termenul grec, "cerşetor"; adică unul care trăieşte din cerşit, pentru care cerşitul e singurul mod de supravieţuire, atunci când toate celelalte nu sunt valabile. Cerşitul pentru cerşitor e vital. La fel deci, cerşetorul de Duh Sfânt, consideră Duhul pe care-l cerşeşte ca vital, salvator. Cerşetorul adevărat de obicei cerşeşte într-una. Nu cerşeşte o dată pentru o întreagă săptămână de exemplu, ci în fiecare zi, întocmai aşa cum evreii în pustie cereau mana în fiecare zi, întrucât aceasta nu li se dădea pe mai multe zile. Cerşirea zilnică sugerează relaţia permanentă şi dependenţa totală de dăruitor, de Duhul Sfânt, în cazul acesta. Dobândirea de Duh Sfânt poate fi înţeleasă în sensul primirii a ceva ce nu ai, sau nu ai suficient şi care-ţi vine din afară. Există însă şi un aspect interior al dobândirii de Duh Sfânt, atunci când ne îmbogăţim de Duh Sfânt descoperindu-L în noi înşine. Dacă nu-L descoperi, nu-L ai, deci într-un fel, trăieşti fără El. Omul însă, fiind chipul lui Dumnezeu existent în Treime, este chemat să facă chipul să strălucească tot mai mult. La fel şi cu Duhul Sfânt: prin chip, omul Il are ca parte constitutivă a fiinţei sale, dar dobândirea de Duh presupune o muncă permanentă, diligentă de scoatere a Lui la iveală; nescos la iveală, fiind ignorat, Duhul poate fi stins în noi, adică acţiunea Sa. De aceea Sf. Pavel, aproape alarmat atenţionează: "Nu stingeţi Duhul" (I Tes. 5, 19).
In chipul pe care-l avem şi care suntem, ca dar divin, parafrazând pe Fericitul Augustin, Duhul Sfânt este mai aproape de noi înşine decât propria noastră inimă. Fiind aşa de aproape este surprinzător şi anormal să nu-L descoperim. De fapt, decoperirea Lui în interiorul fiinţei noastre prin introspecţie, recunoaşterea Lui înăuntru, va duce în mod nemijlocit la recunoaşterea Lui înafară, şi prin aceasta noi intrăm în legătură cu întreaga creaţie, câtă vreme Sf. Duh lucrează şi este prezent în întreaga creaţie. Această legătură cu creaţia contribuie la înnoirea identităţii noastre în aceea că ne face mai puternici. Unitatea între om şi cosmos are ca rezultat transformarea omului din microcosmos - cum este de obicei considerat - în macrocosmos, în sensul îmbrăţişării de către om a întregului univers, în timp ce macrocosmosul devine macro-anthropos, adică un fel de mega-om, ceea ce înseamnă de fapt, umanizarea creaţiei, aşa cum explică Părintele Stăniloae, interpretând pe Sf. Maxim Mărturisitorul (op. cit., p.4).
Schimbarea identităţii noastre pe baza înnoirii spirituale arată capacitatea de transformare a omului, fapt dătător de bucurie şi speranţă. Parafrazând o cunoscută expresie latină referitoare la Biserică, putem zice că Homo reformatus semper Reformandus presupune o anumită permeabilitate a omului la prezenţa şi acţiunea Duhului Sfânt. Lăsându-se inundat de prezenţa Duhului şi fiind în contact cu lumea, înduhovnicit, spiritualizat, omul va putea apoi purcede la transformarea lumii, la transfigurarea ei.
Pentru a-l face pe Duhul Sfânt parte structurală a definiţiei noastre este nevoie de o înţelegere a vieţii noastre în Biserică ca-ntr-o Cincizecime prelungită. Condiţiile în care trăiau Sf. Apostoli la Pogorârea Duhului Sfânt erau unitatea şi rugăciunea. Deci Duhul vine acolo unde e unitate şi rugăciune. De fapt ambele sunt structuri constitutive ale Bisericii. Biserica este unitate a credincioşilor în Hristos prin Duhul Sfânt, ea există în mod fundamental ca epicleză, ca invocare a Duhului, deci ca rugăciune. In Biserică unitatea se face mai puternică şi rugăciunea mai eficientă, acestea având un impact hotărât asupra persoanei umane în procescul ei de înnoire spirituală, de adoptare a unei vieţi axate pe Liturghie (rugăciune), meditaţie, comuniune, contemplaţie, linişte, evlavie.
Sf. Liturghie, pe care se centrează viaţa spirituală a Bisericii, arată că, de fapt, omul este o fiinţă liturgică, adorantă, cinstitoare de Dumnezeu. Sf. Liturghie restaurează sensul sacrului în viaţa noastră, în societatea noastră secularizată. Ea îl ajută pe om să realizeze că viaţa lui e sfântă şi deci trebuie trăită ca atare, în sfinţenie. Dacă eu nu folosesc o maşină potrivit legilor şi regulamentelor ei interioare care o fac să funcţioneze, ci folosesc alte legi, străine ei, instrucţiuni ce nu-i sunt proprii, nu i se potrivesc, atunci o stric sau o întorc împotriva mea.
La fel e şi cu viaţa. Este dar divin şi ea are legile ei proprii, sădite acolo de Dumnezeu. Datoria noastră este să descoperim în viaţă aceste legi după care ea funcţionează, modul de folosinţă, modul de trăire, astfel ca întemeiaţi pe ele viaţa să-şi împlinească cu noi scopul pe care Dumnezeu i l-a desemnat şi ni l-a desemnat, trăirea în veci.
O Biserică centrată pe Sf. Liturghie este deci caracterizată prin rugăciune, invocare, cerere; invocarea recapitulează pogorârea Duhului Sfânt trimis de Hristos Bisericii Sale pentru a o menţine mereu înnoită şi nebiruită, iar omul participant la o astfel de Biserică devine o fiinţă rugătoare, doxologică, mereu smerit pentru că mereu dependent de Dumnezeu, mereu căutând să înţeleagă tot mai adânc sensul existenţei sale şi modul participării cât mai plenare la viaţa divină. Această reflecţie asupra rostului său în lume şi asupra legăturii sale cu Dumnezeu, omul o face adesea prin meditaţie. De asemenea, pe lângă faptul că încearcă să se cunoască pe sine, omul vrea să-L cunoască şi pe Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt, să cunoască roadele Duhului în lume, într-un cuvânt, să facă experienţa Sf. Duh. Această experiere a Duhului de către om este un eveniment mistic. Raţiunea aici joacă rol secundar deoarece ea generează îndoială. Credinţa însă este un act de curaj. Credinţa te expune la ceea ce nu cunoşti. Acest gen de expunere însă, şi el schimbă viaţa omului, generează un nou mod de a fi, de a gândi, un mod mai precaut. In acest context omul nu mai poate zice: "Nu există Dumnezeu," doar pentru simplul fapt că nu-L poate explica pe Dumnezeu în mod raţional. Când omul se lasă pe sine a merge dincolo de limitele raţiunii sale, atunci, în fapt, se petrece întâlnirea cu Dumnezeu. După această întâlnire, când el se întoarce din "de dincolo"-ul raţiunii înapoi în limitele ei, omul este făptură nouă. A merge dincolo de limitele raţiunii, afară din sine, este extaz (ek-stasis, a sta, a exista în afară). Aceasta este o experienţă spirituală autentică şi definitiv marcantă, când nu te limitezi la ceea ce cunoşti (raţional), ci te identifici mai degrabă cu ceea ce nu cunoşti, câtă vreme ceea ce nu ştii e mai mare şi mai mult decât ceea ce ştii, orişicum. Si plonjarea în existentul necunoscut, încă o dată, este un act de credinţă, un act de mare curaj. Tocmai aici se află şi motivul pentru care mulţi oameni se tem de experienţele spirituale mistice.
A trece "dincolo", a transcende, înseamnă de asemenea a trece peste şi a îndepărta barierele din mintea noastră, prejudecăţile, frica, ignoranţa, care, odată eliminate, vor face loc altor calităţi pe care le avem şi de care uneori nici nu suntem conştienţi, să iasă la lumină şi să ne înnoiască viaţa. Transcendenţa deci apare aici ca o necesitate vitală autenticei vieţi spirituale. De aceea spunea A. Heschel că existenţă fără transcendenţă înseamnă un mod de viaţă în care lucrurile devin idoli, iar idolii devin monştri" (Who is Man? [Cine este omul?], Stanford University Press, Stanford, CA, 1965, p.86), ceea ce înseamnă că transcendenţa, experienţa mistică purifică şi însănătoşeşte existenţa, viaţa noastră.
In momentul în care realizăm aceste lucruri, realizăm de asemenea şi eroarea în care am trăit, şi aceasta duce în mod natural la pocăinţă. Pocăinţa la rândul ei, atrage după sine harul Duhului Sfânt care ne schimbă, ne transformă, ne întăreşte noua identitate.
Tot în Biserică omul trăieşte într-o comuniune protectoare care-i dă siguranţă şi tărie: comuniunea cu semenii şi comuniunea cu Hristos, manifestată concret în împărtăşirea cu sf. euharistie, trupul şi sângele Domnului. Datorită prezenţei tainice, sacramentale, reale a lui Hristos în sf. împărtăşanie, Sf. Liturghie reprezintă cel mai important eveniment în viaţa Bisericii. Sf. Liturghie plenar participată, se prelungeşte apoi prin credinciosul transfigurat, dincolo de limitele slujbei propriu-zise şi ale locaşului de cult, în comunitate, ca o Liturghie după Liturghie, ce face ca întreaga comunitate să devină o adunare celebrativă, şi ea înnoită de Duhul lui Hristos la lucru în noi şi prin noi.
Participarea liturgică culminând în sf. împărtăşanie ne schimbă viaţa şi identitatea pentru că rugăciunea acolo e mai eficientă, deci darul primit prin rugăciune e mai frecvent şi deci şansele de înnoire prin dar, mai mari. In aceasta constă şi raţiunea pentru care, deşi putem să ne rugăm pe la casele noastre, în particular, totuşi mergem la rugăciunea comunitară. Acolo suntem mai bine auziţi. Acasă, strigi de unul singur, acolo strigi către Dumnezeu în unitatea vocilor tuturor celorlalţi. Si întocmai cum în relaţiile interumane o singură cerere poate să nu producă schimbarea, împlinirea dorită imediat, dar dacă la acea cerere se asociază alte zeci şi sute de persoane, strigarea devine mai imperativă, şi auzirea ei, răspunsul, mai rapide, la fel se întâmplă şi în cazul relaţiei noastre cu Dumnezeu; comuniunea liturgică în Biserică face această relaţie mai eficientă, şi din ea, iarăşi, noi renaştem cu o nouă identitate. In fond, ceea ce ţine lumea în existenţă nu este raţiunea omului, cunoaşterea sa raţională, ci capacitatea lui de a sta în relaţie de comuniune bazată pe iubire cu cei din jur şi cu Dumnezeu.
Astfel, dacă lumea se va distruge cândva, aceasta nu va fi datorită lipsei de informaţie (cunoaştere raţională), ci datorită lipsei de apreciere (a unora faţă de alţii în comuniunea de iubire) scrie A. Heschel (op. cit., p. 83).
De aceea dacă în societatea în care trăim, în viaţa de zi cu zi ne confruntăm cu tot felul de crize şi ne aflăm în diverse feluri de captivităţi, avem nevoie de Sf. Duh care eliberază şi uneşte. Dacă ne confruntăm cu violenţa şi agresiunea unei lumi de tipul Homo homini lupus, avem imperativă nevoie de întărirea şi puterea echilibrantă a Sf. Duh. Dacă suntem afectaţi de dezintegrarea comunităţii umane datorită alienării, auto-suficienţei, individualismului, şi egoismului, avem nevoie de prezenţa şi lucrarea vindecătoare a Sf. Duh care să ne facă conştienţi de darurile noastre, de bogăţia noastră spirituală, de frumuseţea noastră interioară, pentru ca apoi să le folosim ca remedii de îmbunătăţire şi restaurare.
Apare din cele de până aici că, de fapt, Sf. Duh este viitorul Bisericii şi al lumii, după cum o nouă identitate personală este viitorul nostru. In acest context cunoscutele cuvinte ale lui A. Malraux sunt semnificative: "Secolul XXI va trebui să fie religios, sau nu va mai fi." Sau în cuvintele mai tăioase ale teologului rus Paul Florenski, "în final, omenirea nu va avea altă alegere, decât Sf. Treime ori nebunia."
În cadrul Săptămânii Internaţionale de Cultură, care s-a desfăşurat între 11 şi 16 iulie 2011 la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), reprezentanţii comunităţilor româneşti, sosiţi de pe tot continentul american, au dezbătut subiecte importante ale spiritualităţii româneşti, ale exilului românesc, ale legăturilor cu România, cu românii din Ţară şi din lume.
S-a accentuat în mod imperios necesitatea solidarităţii românilor din diaspora, a creării unui cadru de coordonare a acţiunilor asociaţiilor româneşti, a reactivării unor comunităţi anterior importante, a actualizării legăturilor dintre acestea şi crearea unui centru de consolidare şi orchestrare a activităţilor comune ale asociaţiilor româneşti.
“Avem valori comune, sărbători comune, dureri comune, rădăcini comune, doruri comune, s-a vorbit în cadrul dezbaterilor cu acest subiect. E important să ne ştim împreună, românii din întreaga lume, chiar aflându-ne departe unii de alţii. Fiind împreună cu fraţii şi consângenii lor din diaspora, românii din România, Basarabia, Bucovina, ţinutul Herţa, Transnistria îşi sporesc şansele lor pentru dreptate şi libertate”.
Pornind de la cele expuse mai sus, participanţii la manifestările Săptămânii Internaţionale de Cultură de la Câmpul Românesc au decis să creeze Forul Românilor de Pretutindeni – Romanian Universal Forum, asociaţie nonguvernamentală cu un Comitet de Conducere din care fac parte importante personalităţi ale comunităţilor româneşti: Florin Cârlan (New York), Ovidiu Creangă (Toronto), Lia Popovici (Toronto), Dumitru Răchitan (Hamilton), părintele Dumitru Ichim (Kitchener), Iacob Cazacu-Istrati (Toronto), Alexandru Goţea (New York), Romulus Ioniţă (New York), Nicolae Dabija (Republica Moldova), Puiu Dumitru Popescu (Toronto), Liviu Cananău (Kitchener), Ilie Vasilev (Quebec), Doru-Cioată (Toronto), Alexandru Mursa (Toronto), George Filip (Montreal), Mircea Popescu, Ionel Gheorghina (Hamilton), Ştefan Străjeri (Detroit, SUA), Alexandru Tomescu (Toronto), Virgil Păun (Târgovişte, România), Sanda Devis (Burliington), Octavian Melenciuc (Toronto), Aurel Sasu (Cluj, România), Nicolae Dima (New York), Mircea Pânzaru (Ottawa), Alex Cetăţeanu (Montreal), Victor Căpăţină (Toronto), Marian Costache (Hamilton).
La o primă şedinţă a Comitetului de Conducere a noii asociaţii mondiale româneşti, preşedinte al Forului Românilor de Pretutindeni, cu sediul la Câmpul Românesc (Ontario, Canada), a fost ales dl Nicolae Dabija, iar dnii Liviu Cananău şi Iacob Cazacu-Istrati – vicepreşedinţi.
15 iulie 2011, Câmpul Românesc, Canada
