Cu inima indurerata, dar cu recunostinta netarmurita fata de Dumnezeu pentru darul de a-l fi avut printre noi, ACR Hamilton anunta trecerea la cele vesnice a Preacucernicului Parinte Dr. Dumitru Ichim, preot, poet si indrumator duhovnicesc, om care a pus o viata intreaga in slujba lui Dumnezeu, a Bisericii si a neamului romanesc de peste hotare.

S-a stins astazi, 17 August 2026, lasand in urma o mostenire de credinta, cultura si dragoste care va ramane vie in inimile a mii de romani care l-au cunoscut, l-au ascultat si au fost, la randul lor, mai buni pentru ca el a trecut prin viata lor.

Nascut la 14 august 1944, cu un ceas inainte de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, in comuna Darmanesti, judetul Bacau, Dumitru Ichim a purtat parca inca de la nastere pecetea unei chemari speciale.

Fiul unui cantaret bisericesc, a urmat Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt si Institutul Teologic din Bucuresti, unde si-a sustinut teza de licenta sub indrumarea profesorului Petru Rezus. Si-a continuat studiile de doctorat in teologie dogmatica sub indrumarea marelui teolog Dumitru Staniloae, apoi a studiat in Statele Unite — la Evanston, Chicago si, in cele din urma, ca bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor, la Princeton Theological Seminary, unde si-a sustinut doctoratul in 1973 cu teza "The Orthodox Liturgy and the World".

In 1974 s-a stabilit in Canada, unde a fost hirotonit preot al parohiei „Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Kitchener, Ontario. Din 1978 a slujit ca preot paroh la Biserica „Sfantul Ioan Botezatorul" din acelasi oras, unde avea sa ramana, timp de aproape cinci decenii, un reper duhovnicesc pentru generatii intregi de romani veniti pe continentul american.

Cei care l-au cunoscut pe Parintele Ichim vorbesc despre el nu doar ca despre un carturar si un slujitor devotat al Altarului, ci mai ales despre un om de o bunatate rar intalnita — un parinte in adevaratul sens al cuvantului, pentru care fiecare enorias, fiecare tanar venit de curand in Canada, fiecare suflet aflat in suferinta gasea usa deschisa si un cuvant de mangaiere. A fost descris de cei care l-au intalnit ca purtand "o bunatate interioara" care se citea in privire inca din prima clipa, o prezenta ce emana o energie pozitiva molipsitoare, chiar si la o varsta inaintata.

A fost alaturi de comunitate la bucurii — nunti, botezuri, sarbatori — si la momentele grele, mereu cu blandete, rabdare si intelepciune. A slujit cu credinciosie alaturi de sotia sa, poeta Florica Batu Ichim (1945–2010), impreuna cu care a crescut sase copii — Toma, Matei, Cristina, Iulian, Gloria si Christopher — si cu care a format, timp de decenii, un cuplu emblematic al culturii si spiritualitatii romanesti din diaspora.

Dupa boala grea si pierderea sotiei sale, Parintele a continuat, cu aceeasi demnitate si daruire, misiunea pe care o incepusera impreuna, pastrandu-i vie memoria prin Cenaclul Literar „Florica Batu Ichim" din Kitchener.

Daca Biserica „Sfantul Ioan Botezatorul" a fost altarul sau de fiecare zi, Campul Romanesc din Hamilton a fost, pentru Parintele Dumitru Ichim, un altar al inimii — locul unde, timp de peste cinci decenii, a adunat, an de an, sub aceiasi copaci si langa acelasi rau, o Romanie intreaga purtata peste ocean in sufletele celor plecati din tara.

Cine a trecut vreodata pragul Campului in timpul Saptamanii Culturale isi aminteste acelasi tablou: Parintele Ichim iesindu-le in intampinare oaspetilor, cu acea ospitalitate care nu putea fi jucata, pentru ca izvora din felul lui firesc de a fi — si lumea, fara sa i se ceara, se ridica in picioare cand el intra, nu din datorie, ci din respectul pe care numai bunatatea adevarata il trezeste. A oficiat, an de an, Sfanta Liturghie la mica Capela „Adormirea Maicii Domnului", ridicata in inima Campului, cu ocazia Hramului — o slujba la care capela devenea neincapatoare, iar sutele de credinciosi veniti din Toronto, Kitchener, Hamilton, Pickering, Barrie si Oshawa inconjurau lacasul de afara doar ca sa poata auzi glasul preotului si corul raspunzandu-i, iar codrii din jur, se spune, rasunau de cantare.

A rostit, in fiecare vara, rugaciunea de deschidere a Saptamanii Internationale de Cultura — ajunsa, sub indrumarea sa neintrerupta, la a 58-a editie — si a purtat, cu blandete si cu multa rabdare, incomoda dar frumoasa misiune de a modera atatea temperamente si atatea voci inzestrate, primindu-i pe toti, deopotriva pe cei veniti din Romania si pe copiii crescuti deja in Canada, ca pe niste membri ai aceleiasi familii mari.

Cu propriile maini si cu propria staruinta a renovat Capela cu Clopotnita de la Camp, a contribuit esential la ridicarea Centrului Cultural Roman din Kitchener si la sfintirea unei noi biserici ortodoxe romane, chiar la 14 august 1994 — de ziua sa de nastere, ca un dar facut de el comunitatii in ziua in care ar fi putut, in schimb, sa primeasca daruri.

Pentru cei care au avut norocul sa-l cunoasca acolo, printre corturile, rulotele si poteca spre lac a Campului Romanesc, Parintele Ichim nu a fost doar preotul care slujea sau organizatorul care tinea totul laolalta — a fost inima calda care facea ca acel petic de pamant canadian sa se simta, pentru cateva zile pe an, exact ca acasa. Si tocmai acolo, la Campul Romanesc pe care l-a iubit si l-a slujit o viata intreaga, ramane cel mai limpede si mai viu chipul lui: un om care nu construia doar ziduri si traditii, ci, mai presus de toate, oameni care se simteau iubiti. Dincolo de altar, Dumitru Ichim a fost unul dintre cei mai importanti poeti ai diasporei romanesti — un „preot-poet", cum a fost numit adesea, a carui opera a fost comparata de critici cu cea a lui Vasile Voiculescu si Lucian Blaga. A debutat editorial in 1970 cu volumul "De unde incepe omul" si a publicat, de-a lungul a peste cinci decenii, zeci de volume de poezie, proza, publicistica si teologie. A fost considerat primul poet roman care a scris haiku sitanka, forme de poezie japoneza pe care le-a adus in literatura romana intr-o vreme cand acestea erau aproape necunoscute in tara, cultivand totodata psalmul-sonet, in prelungirea liricii voiculesciene. A colaborat cu marile publicatii literare din Romania — Luceafarul, Amfiteatru, Gazeta literara — si cu presa romaneasca din diaspora, fiind, din 1979, membru al Colegiului redactional al revistei „Cuvantul romanesc" din Hamilton.

Opera sa a fost tradusa in mai multe limbi si a fost omagiat, in 2024, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, printr-o sectiune speciala dedicata implinirii a 80 de ani de viata.

Parintele Dumitru Ichim ne lasa mult mai mult decat o opera literara sau o lista de realizari. Ne lasa exemplul unei vieti traite cu adevarat in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor — o viata in care credinta, cultura si dragostea de neam nu au fost niciodata separate, ci au format un singur cant, asa cum doar poetii-preoti stiu sa-l rosteasca. A fost, asa cum spunea el insusi, "fiul pamantului acestuia, fiul limbii romane" — un om care, desi a trait peste cinci decenii departe de Romania, nu a incetat nici o clipa sa poarte tara in suflet si sa o daruiasca, prin fiecare slujba, fiecare vers si fiecare gest de bunatate, tuturor celor care i-au trecut pragul.

Membrii ACR-Hamilton - Campul Romanesc- plang astazi pierderea unui parinte, a unui poet si a unui prieten adevarat.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i daruiasca odihna vesnica alaturi de draga sa sotie, Florica!

Vesnica pomenire, Parinte Dumitru!